Cezar Gherman aka AmishBoy

Azi e saptamana de cand am auzit. Ce si cum, am sa va spun zilele astea. Momentan incerc sa schimb cate ceva in viata mea, ordinea prioritatilor, sa modific cate ceva la blogul asta. Am sa fac un post zilele astea ca sa va spun prin ce am trecut. Eu si ei. Probabil ca am facut postul doar ca sa nu dau 2 vesti rele una dupa alta.  Nici o piesa azi. Nici o poza azi. Nimic zilele astea. V-am pupat. Apropo. Azi mi-am visat recidiva. Si eram foarte incantat ca am ajuns sa vizitez Beijing-ul. Plecasem acolo sa fac niste analize, iar cand era sa plec spre casa intrebam pe toata lumea “unde se sta la ocazie sa ajung spre deva”

.

Incep cu un gust amar si nu e de la cafeaua care o servesc.  Urasc momentele in care trebuie sa va dau vesti proaste.
Azi de 1 mai cateva millioane de romani au mancat mici, au baut bere si au ascultat lautarii la iarba verde. Alte zeci, sute si mii de persoane,  au mancat colaci si au ascultat preotii. Eu m-am numarat printre cei care au plans pe cineva azi. Astazi a fost dusa pe ultimul drum o stelutza de mare (vorba isabellei). Raluca Topor.Acest copil blajin, s-a despartit pentru totdeauna de familie astazi 01.05.2009.

Nu stiu daca sunteti la curent cu povestea Ralucai, daca ati cunoscut-o, daca i-ati auzit drama, daca ati aflat de aceasta tragedie sau daca ati fost alaturi de ea cu o rugaciune sau pur si simplu prin compasiune, eu vreau sa o admirati. La doar 11 ani, acest copil este pentru mine un monument de anduranta. Cati dintre noi cunoastem cu adevarat suferinta ? Cati dintre noi putem spune ca suntem maturi ? Cati dintre noi avem puterea de a lupta 4 ani cu o boala cumplita? Cati dintre voi intelegeti prin ce a trecut familia? Dar mai ales prin ce a trecut ea ? Patru ani de spitale, patru ani din “copilaria” ei a luptat cu moartea. Si eu care ma plangeam odata ca nu am avut o copilarie fericita. Ce sa mai zic de fata asta care nici o secunda nu sa plans.

Am fost uimit cand am ajuns la capela de pe Eminescu si am vazut atata lume afata. Erau zeci de oameni, probabil sute. Unii au cunoscut-o altii nu. Unii i-au fost colegii, altii dascali, vecini, prieteni si rude dar la final toti i-au fost alaturi. Am ramas inmarmurit. Pe chipurile lor se citea suferinta, mai putin a copiilor care nu intelegeau exact aceasta drama. Ce bine e sa fii copil. Apoi am intrat in capela pentru a imi aduce un ultim omagiu. Inauntru alte zeci de oameni. Toti inlacrimati. Toti privind in gol catre acel sicriu alb, pur. Lumea o plangea pe Raluca. Doua minute mai tarziu, o armata de preoti a intrat in capela si au inceput slujba. Linistea s-a instalat in capela. Glasul Protopopului Hotaran parca era o mana care ne strangea inimile secandu-ne parca de ultimele lacrimi. Inclusiv propiai inima si-o storcea. Cand a inceput dansul a vorbii a izbucnit lumea in plans. Si cerul a plans. Spuneam mai sus ca era o zii senina ca de vara. Insorita si calduroasa. Insa pe toata durata slujbei a plouat torential. Si cerul a plans!!Am sa va marurisesc ceva. SUNT NERVOS. Sunt nervos ca nu pot plange, nu pot sa imi arat durerea. Boala, trairile din spital, pierderea unor colegi, unor prieteni din spital, m-au facut de piatra parca. Inainte eram mai emotiv, simteam durerea si ma puteam exterioriza, ma puteam descarca. Acum nu mai pot. Am vazut prea multe. Si sufar in tacere. Oare ma confesez? Oare caut iertare sau intelegere ? Oare cate a vazut Raluca ? Oare ea mai avea lacrimi. Putere nu a mai avut. Inimioara i-a cedat.

De ce ? De ce a trebuit sa indure atat ? A facut leucemie in septembrie 2004. A luptat 4 ani. A facut 4 recidive. Toate lea invins. A plecat departe de tara pentru a cauta acolo ceea ce statul roman nu ia pus la dispozitie. Cu costuri enorme si eforturi deosebite, a plecat in Italia. TRANSPLANTUL A FOST CU SUCCES!!!!!!!!! si apoi cand mai avea o saptamana, slabita fiind, a lasat garda jos. Eu la varsta ei, as fii lasat-o de mult. Si voi la fel. Da. Si noi la fel. A facut stop cardiac sarmana de ea. Medicii au incercat sa o resusciteze. Cu o ultima suflare si-a rugat mama sa o lase sa se odihneasca. Acum se odihneste …. in pace. Dumnezeu sa o ierte.

Si acum pe cine sa dam vina? Pe Dumnezeu ? Nu ! Cel putin parintii ei nu fac asta. Ieri mi-au zis cand i-am cunoscut ( ei si cu mama se cunosc si imi stiu cazul) : Cezar fii tare. Fii puternic. Fii increzator in Dumnezeu. Te va ajuta. Si eu numa la asta ma gandeam: “Cum pot oamenii astia sa fie atat de puternici? De unde atata forta? Ce greu e sa fii parinte!!!”

Pe Dumnezeu nu pot da vina. Alt tap ispasitor trebuie sa gasesc. STIU. Ii iau pe rand. ILIESCU, NASTASE, TARICEANU. Niste oameni care cu o simpla iscalitura ar fii putut pune la dispozitie o gramada de solutii pentru suferinzii nostrii compatrioti. Oare Raluca ar mai fii azi ? Oare as mai scrie eu acum daca aceasta fata ar mai fii in viata ? Mai mult ca sigur astazi nu scriam daca acum 2, 3 ani se putea face ceva, ceva ce in Israel se face de 30 de ani, in Italia, Spania si Germania de vreo 10 daca nu mai bine. Statul ne omoara copii. Indiferenta lui ma macina. Ma exaspereaza. Indiferenta lui s-ar putea sa ma omoare si pe mine si pe tine. Cum i-am zis si la mama: Daca as stii ca nu mor, m-as detona in parlament. RUSINE !

De mine ce sa va zic? Sunt bine, bag pastile zilnic, stau in casa toata ziua din motive meteorologice. Ori bate vantul ori ma bate soarele. Sunt ok. Astept donatorul. Am par. Va arat ? Fac si sport. Uite cata brandu pe mine.

Piesa de azi . Elton John – Sacrifice. Enjoy. Sper ca Raluca v-a dat o lectie de viata.