Cezar Gherman aka AmishBoy

Traiesti o viata intreaga, iti faci o multime de prieteni si daca ai norocul nu treci prin asa ceva veci. Se spune ca stai cu un om o viata intreaga si nu ajungi sa il cunosti. Eu am fost prieten cu Gabi 2 ani si un pic. Nu l-am cunoscut cu adevarat decat in ultimele lui zile
Am sa va povestesc cum lam cunoscut pe gabitza. Eram la a2a cura din “prima leucemie”, era cura in care murise nea Mircea politistusi doar 1 saptamana 2 de la inmormantarea lu’ Buni Migdy. Mi-l aduc aminte perfect. era aprilie. mergeam la baie si lam vazut apropiinduse inspre mine cu pasi micuti si timizi, cu caciula pe ochii, infofolit bine in pijamaua lui ma saluta si se da la oparte…. a vzut ca ma grabeam. Salut si eu si fug repede. Ma suparase ceva la stomac parca, trebuia sa decartez….. Cand m-am intors, ne-am prezentat si cam atat. Zilele allea am mai vb cu el cand il prrindeam unde il prindeam …. il salutam, il intrebam ce mai face cum o mai duce etc. Observasem ca se simte bine cand vede o persoana ca se intereseaza de sanatatea lui. Defapt, cui nu ii place? Am purtat cateva conversatii scurte (dinalea de aplazie) si tin minte ca la una din ele m-a intrebat “da tu nu te plictisesti aici”. La care, eu deschid usa salonului si ii arat in pat, laptopul primit de la unchiu, cadou pt absolvirea facultatii ( ca doar orice inginer are un laptop). Nu a mai zis nimic. La scurt timp dupa, ma abordeaza Dr-itza lui si ma intreaba daca nu vreau sa ma mut cu el in rezerva. Acolo aveam baie proprie, dush, doar 2 paturi si o gramada de loc plus cineva cu care sa discut am zis ca merita sa ma mut in salonu 10. In salonul in care fusesem anterior avusesem un pacient ce suferea de o ciuperca la picioare…. iti rupea nasu …. se spala omu … se ingrijea… dar dupa 5 min mirosu era la loc. nu era vina lui. Am intors nasu si am plecat spre sal 10. Nu am stat decat vreo saptama atunci cu gabitza. Am iesit aman2 din aplazie si am plecat sprea casa. Dar ce saptamana….. Baiatu asta era atat de si mtit si de timid ca ma enerva… Intr-o seara am pregatit masa si i-am zis hai ma sa mancam. M-a refuzat. Nu mancase nimic toata ziua si cu o zii inainte. II era rau. Lui nu ii placea “nectarul zeilor” si de fiecare data dupa o portie ii se facea rau. Am insistat. A zis ca nu, sa intors cu spatele si a inceput sa planga. Nu stiam ce sa ii fac, ce sa ii zic si atunci am apelat la amintiri. La ce imi zicea mama cand faceam figuri la masa.; No rabda pana crapi de foame. A mai stat un minut 2 si apoi a venit sa ciuguleasca cu mine. Cand ne-am reintors la clinica dupa vacanta de acasa de 2 saptamani, salonul 10 era rezervat. Nu intra nimeni. Cand ne-am vazut era mai optimist … mai plin de viata. Aceea cura ne-a imprietenit pe noi: felul in care discutam noi de fiecare domnisoara in parte dupa ce plecau din salon, felul in care ne vorbeam, tot timpul mancam impreuna acum, imparteam tot. Eram ca fratii. Doi camarazi. Doi combatanti pe acelasi front. Daca la unu ii era rau, celalalt il ajuta.
Eu seara nu prea aveam somn. Ma mai jucam, mai pe mess cu prietenii, mai o muzica ceva…. A doua zii dimineata, ce sa ma trezesc? Se trezea el … asa era intelegerea… prima jumatate a zilei el pe laptop si mai pe seara eu. INca nu stia sa il foloseasca intrutotul.
Tin minte ca aparuse filmul 300. I-am povestit de el si i-am zis ca as vrea sa il vada. Era sambata seara. Venisera fetele de la deva sa mergem in Obsession. Da. De aici direct in obsession. Din perfuzie, direct in club. Gabitza ramasese in salon sa se uite la ceva filme. Nu va faceti griji. Cerusem voia medicului de garda. Si inca nu aveam analizele scazute. Nu sunt eu inconstient.
Dimineaza ajung pe la 6 si ceva …. eram fresh …. bausem numai fresh-uri. Intru in salon, Gabitza dormea. Eu i-am urmat exemplu. Cand m-am trezit am auzit discutia intre mama si gabitza. La intrebat mama pe gabi ce am facut eu azi noapte de dorm azi atat de mult. La care gabi spune. Tanti, pai stiu ca sa jucat si sa uitat la niste filme. pana tarziu. M-a acoperit. A mintit pt mine. Apoi cand l-am intrebat cum ii sa parut filmul, mia zis ca e frumos dar de groaza. Lui filmul 300 ii sa parut de groaza. Seara urmatoare l-am lasat sa se uite la Next ( Cu Nicolas Cage ). A vazut filmul
dar la final a adormit. A 2a zii eu am dormit mult si el nu stia sa isi dea drumu la film. M-am trezit pe la ora 12, 13 daca nu ma insel atunci. Cand m-am trezit imi spune: “Cezar hai ma ca sunt
foarte stresat”, de ce ? intreb eu …. Ca nu am vaz finalul la film. In fine … dam drumul la film si il intreb ep secvente … aici ? nu …. aici ? nu …. aici ? nu mai in fata …. aici ?? DA raspunde el …. Am
ras cred 10 minute de el atunci … a ras si el cu mine. Mai erau exact 2 minute din film. Cand Nicolas o ia pe tipa in brate si o saruta parca. Apoi apare castingul filmului. A ras si el in hohote cu
mine. A invatat o lectie atunci. Sa nu se mai streseze aiurea pt orice. Era foarte speriat, foarte stresat. Din orice se agita saracutul. Nu avea curajul sa infrunte nimic. Nici nu e de mirare. De la
varsta de 15 ani sa luptat cu leucemia. A trebuit sa se lase de scoala, si tot prin spitale de atunci. Oricum. Dupa acea cura a lasat-o mai moale cu stresu. Tin minte cum il incurajam eu, cum il motivam: “tartanee Its OK”.

Era un baiat tare elavios. Nu l-am auzit niciodata sa injure. Tocmai de aceea mare mia fost mirarea intr-o dimineata cand eu ma simteam mai rau si el ceva mai bine, eram cu spatele la el si ma striga “Tartaneee” cand ma intorc ….. cu un zambet mare pe fata imi arata “degetu mijlociu” dar totusi nu era ferm. Ii era rusine cred. Defapt era mai mult o tentativa. Am ras amandoi ca orbiii.
Dimineata veneau la vizita doctoritele si rezidentelede care se ocupau de cazul lui. El era treaz. Eu nu. Ma trezeam in timpul vizitelor si spuneam … Gabitza cred ca am murit si am ajuns in rai ca vad numai ingeri in jurul nostruu. Sau alta replica… “ce zii minunata am sa am astazi fiindca m-am trezit pe vocea linistitoare a Monei” ( una din doctoritele lui gabitza). Saracu se roshea si atata radea dupa ce se termina vizita. Astfel sa nu va zic ca la un moment dat a trimis un mesaj la o doctoritza pt care el avea o afinitate. Nici acum nu imi dau seama cum a avut curajul. I-am zis ca daca a putut sa trimita la o doctorita, sa trimita si la fetele de acasa, sa le combine. De atuci mai mult curaj a avut. S-a terminat si cura. Am plecat amandoi acasa urmand sa ne intoarcem in 2 saptamani in acelasi salon.
Mama din nou s-a “internat” cu noi. Avea 2 copii in salonul 10. De dimineata ne faceam planuri ce si cum mancam in ziua respectiva. Am observat ca apoi nici nu se mai plangea atat de mult de efectele citosarului. Ba mai mult era mai vioi, mai strengar, facea misto de mine si eu eram tare fericit pt el ca poate, ca are curajul si starea de spirit sa faca asa ceva. Tin minte cum statea in geam si imi zicea cand mai vedea cate o apartinatoare sau vizitatoare ceva: Cezar… ui …. ui ma acolo ma …. ia uite la fata aia ….. ehhhhh zii tu …. nui frumoasa??? La care eu … “Pfuaii de capu meu …. doamnee ce buna e. Mno aia da femeie Gabitza nui asa??? zii tu acuma!” la care el . “E. E. E buna” si radea. Incepuse sa trimita mesaje pe la fetele de la el din sat de acasa. Am terminat si cura cu bine. Era ultima cura lunga a mea. Asa sa bucurat ca am scapat, dar in acelasi timp se vedea pe el ca e posomorat ca el ramane acolo singur si nu mai sunt eu in preajma lui.
Dupa 2 saptamani s-a internat din nou. A 2a zii m-am internat si eu, pt o perioada de o saptamana. Cand m-a vazut sa bucurat enorm. Venise si Sanda cu el. Sora lui. I-a fost mama, sora si cea mai buna prietena in acelasi timp. Am stat cu el ultima saptamana in spital iar sora lui a luat locul mamei mele. Mergea la cumparaturi, ne pregatea masa si noi faceam glume pe seama ei.
Nu se supara. Radea si ea. eram 3 tineri pusi pe shotii. A fost o saptamana minunata in spital. Stiu cum suna dar asa a fost. La un moment dat m-a intrebat de ce nu a mai venit mama. I-am zis ca am lasat-o acasa ca poate agatam si noi ceva gagici si le aducem in salon si nu avem loc de ea. Iarasi a ras.
A trecut saptamana si ne-am promis ca o sa ne vedem doar la controale. Era si ultima cura a lui. Am zis ca ne sunam. Asa am si facut. Eu am plecat si el a mai ramas 2 saptamani. Ne sunam non-stop. Mai primeam cate un mesaj “Ce faci tartaneee??” Mi se umplea sufletu de bucurie.
In 3 August a fost ziua lui. L-am sunat. Asa surprins a fost. Toate astea se petreceau in 2007. Prin toamna, sfarsitul anului, nu mai stiu exact el iarasi s-a intors in spital. In Vara lui 2008 l-am urmat si eu. De data asta nu am mai stat cu el in salon. Dar ne vedeam destul de des. De data asta eu stateam cu Elvis, Paul si Tibi. Dick aia. Mai era si Emanuel si Florinel dar ei saracii s-au dus prea repede. In legatura cu gabitza… intelegerea era aceeasi. Dimineata la 7 venea in salon lua laptopul si ii ramanea lui pana pe la 15. Lucram in 2 schimburi. De mancat mancam impreuna in sala de mese cand si cum. Ce aveam fiecare imparteam si puneam pe masa. Eram aceeasi prieteni numai ca nu mai stateam in acelasi salon. Aceleasi mistouri legate de fete, incepusem sa il invat dota si heroes ceea ce il incanta destul de mult. Filme aveam la greu. Nu era o problema. Eu ma uitam noaptea. El le viziona dimineata. Dupa o comedie asa radea. Era un om usor influentabil. El mai venea din cand in cand la clinica. Mai facea o cura …dar nu prea mai avea chef de spitale. Cand venea la control spunea ca mai amana cateva zile cura. Apoi venea statea 3 saptamani, se refacea. Si tot asa. Ii era greu.
Ei bine, eu credeam ca il stiu pe Gabi ca pe propria-mi palma. M-am inselat. Si eu si restul. Toti cei care l-au cunoscut s-au inselat. Tu, cel care citesti aceste randuri si te gandeai ca ti-ai facut o parere despre Gabitza, am un mesaj pentru tine: nu te pripi sa tragi concluzii.
Maine sunt 3 saptamani de cand am facut poza asta. Spuneam intr-un post anterior ca el e mai suparat ca si mine de recidiva ce am primit-o. Atunci am stat si am facut planurile. Vin eu, si vine si el la cura de care tot incerca sa scape. Eu m-am internat Vineri iar el Luni. A venit intr-o stare nu prea buna. Nici fizica, nici psihica. Tusea enorm de mult. Nu putea manca. Si era daramat. Pe Marti deja era mai bine. Am tot incercat sa il combin sa mance o ciorba calda cu mine. Refuza categoric. I-am zis ca sorasa oricum merge sa imi ia mie o ciorba. SI o pun sa cumpere 3. Si vine si el sa mance cu noi fie ca ii convine fie ca nu. “Doar sti prea bine gabitza ca nu imi place sa manc singur. Si in plus deseara ai sa imi multumesti tu deseara cand o sa vezi ce bine tio facut o ciorba” – i-am zis eu. A mancat. I-a placut. Mai spre seara mi-a zis ca avusesem dreptate in legatura cu ciorba.
Atunci am prins momentul sa ii spun ca eu stiu ce e bine si ce nu pentru el cand vine vb de lupta si mancare. Eu stiu ce ii face bine si ce nu. SI sa ma asculte pe viitor. Starea lui era din ce in ce mai grava. Dar in acea seara era OK. A fost ultima seara in care s-a dat jos din pat. Miercuri de dimineata era putin mai rau …. tusea incontinuu. Eram tot timpul langa el. Desi aveam si eu 600 de leucocite. Stateam langa el si il incurajam. Spre seara i-a pornit o sangerare pe nas care nu a mai putut fii oprita decat la ORL unde i-au pus ditamai dopul in nas, legat pe la spate. Nici sa manca nu putea de acel pansament. Se intindea pana la busa superioara. Era groaznic de incomod. Dar nuse plangea. Apa nu putea decat cu paiul si aia foarte putin datorita unor afte din gura, afte cum am avut si eu. Dar nu se plangea. Era puternic. In tot acest timp de cate ori treceam pe la salonul lui …. DEGETUL SUS … asa ne salutam noi. Adica “its ok”.Vineri seara la un pahar de vorba cu el am apucat sa il intreb: Gabitza cine e fratele meu?? Razvan a raspuns el. Atunci l-am mai intrebat odata Cine e al 2lea frate al meu si coleg de spital “EU” a raspuns mandru. Frati de suferinta am spus eu. Suntem 2 si tre sa invingem boala asta nenorocita. O sa fie bine. Its OK am zis eu

Manca ce putea, cum putea dar manca. Am reusit eu si cu sora lui sa il facem sa inteleaga asta. Ca e bine pentru el, sa prinda puteri. Ulterior a inceput sa ii se umfle piciorul. Facuse Embolie. Vineri seara m-a chemat sa il ajut sa il duc la baie. Ca poate daca se pune pe wc o sa poata sa faca ceva. Normal ca am sarit ca ars am adus un scaun cu rotile dar nu stiam cum sa il ajutam sa se puna dat fiind faptul ca avea piciorul umflat si il durea. Am chemat infirmiera care nea spus ca nu e voie. Ia explicat si lui ca daca are embolie nu are voie sa miste piciorul. Atunci am observat ca Gabitza inca avea simtul umorului. A zis asa : “No ce e embolia asta??? Rau e sa fii taran prost” la care eu sa il consolez: lasa ba ca eu sunt la de la oras si am facultate si tot nu stiu” si el imi da replica “Oi fii eu taran prost dar maine vine laptopu si am Gugal”. Am ras in hohote. Asta se intampla pe vineri. Sambata trebuia sa vina mama la mine si i-am promis ca daca manca, ii aduc laptopul. Tot sambata a venit si maicasa si sorasa a plecat acasa. A spus ca manca orice numa sa il aduc. Sambata, vine mama si ii pune laptopul in salon, spunandu-i “gabitza poftim, cand te simti mai bine joacate ca ti-l las aici”. A mancat putin si cand m-am dus la el imi spusese ca mancase la care eu ” habar ce fericit m-ai facut ca te simti mai bine” la care el “habar nu ai ce fericit m-ai facut ca mi-ai adus laptopu” Sambata seara i-am pus un playlist cu cantareata lui favorita. Avea gusturi la femei :D    Piesa preferata a lui Gabitza : Nancy Arjam – Enta Eih. Trebuia sa pun si piesa !

Pana luni a fost tot mai rau. Dar nu se plangeaaaa. Era un luptator. Nu dadea dovada de slabiciune, era inversunat si slabit in acelasi timp.Treceam pe la salonul lui dar nu mai intram atat de des. Analizele mele erau mai scazute. 300 de leucocite. Evitam sa stau in preajma lui, nici el nu ma lasa sa stau langa el.  Tin minte doar ca i-am zis in felul urmator : ” Ba frate. Uite aici. Ai tusit tu, tusesc si eu. Ai sangerat pe nas, am sangerat si eu pe nas uite masca daca nu crezi ( era o mica pata de sange de cum am stranutat). Ai afta aia o am si eu. Ceea ce patesti tu patesc si eu. Eu te incurajez pe tine si tu ma incurajezi pe mine. In concluzie cu cat te faci tu bine mai repede cu atat am sa fiu si eu bine mai repede. Tu lupti pentru amandoi frate. Deci manca.” la care el imi spune ridicand mana si facandu-mi semnul vesnic ITS OK: Eu lupt ma. Da ce crezi ca ma las eu la niste afte. Lupt eu pentru amandoi frate” Se intampla pe luni seara.
Unchiul lui, mai mult decat un unchi pentru el as putea spune, a venit odata la 2 zile de la bistrita pentru el. Stateau cu el sa ii ofere ce mai avea nevoie. Si mama era acolo. Ia spus “mama” si nu odata. Era lucid. A multumit pentru tot.
Marti a fost mai rau. Seara a stat unchiul lui langa el toata noaptea. Se vedea clar ca are niste dureri extraordinare…. dar nu plangea… Nici macar nu se vaita. Nu era ca Mr.M care plangea acum 5 minute ca nu mai vine odata salvarea, nu plangea ca Mr.M ca il doare Febra. Era curajos si puternic intelept si intelegator. Isi acceptase soarta. Miercuri dimineata i-a spus unchiului ca a vrut sa plece insa portile raiului nu erau deschise. Am evitat sa il vad. Cel putin prima parte a zilei. Nu puteam sa il vad. Am mai intrat de cateva ori asa si ii spuneam sa fie puternic. El incerca sa ridice mana si sa imi arate ITS OK. Nu prea putea.

http://www.imagehosting.ro/images/kdbm17nc3ilajveegy5y.jpg

Mama a stat acolo langa el pe tot parcursul zilei. Vorbea cu el, il tinea, il ajuta. Toate astea impreuna cu unchiul lui Gabitza. Eu nu puteam. Stateam in sala de mese cu Sanduta. SI la un moment dat ma stiga cineva si imi spune. Te cauta maicata copile. Defapt ma chema Gabitza la el.
Statea in fund pe pat. Asa a stat toata ziua. Mi se rupea sufletul pentru el cand l-am vazut. Am ajuns in fata lui. Mama il tinea de o parte, unchiul de alta. A intins mana sa ma prinda de mana. Se vedea clar pe chipul lui ca se chinuie la fiecare cuvant scos din gura. Nu a contat pentru el. Mia spus: “Cezar sunt fericit ca te-am intalnit si ca suntem prieteni!” “Frati- l-am corectat eu” “Sa fii cuminte si sa o asculti pe mami tau, sa ai grija de ea si de tine. Sa nu te dai batut si sa fii tare” Nu stiam ce sa zic. Nu stiam cum sa ma manifest. “Ba nu vorbii prostii. Ai sa vii la mine la Deva. O sa fii bine. Ai sa vezi.” si atunci mi-a zis …. “Hai dute … ca ai analizele scazute. Dute sa nu te imbolnavesc eu mai mult.” Inca ma tinea de mana… nu ne-am dat dat drumul nici unul, ma indepartam incet si ma uitam la el … cu o mana imi arata ITS OK si cu cealalta inca ne tineam …. am ajuns de ma tinut de degete si parca nu imi venea sa plec si el ma strangea parca nu ar fii vrut sa imi dea drumul. Dar la un moment dat a spus… Hai dute… si mi-a dat drumul …. Am iesit pe hol si am izbucnit in lacrimi …. nu plangeam dar lacrimile imi curgeau siroaie. M-am dus in camera sa ma spal pe maini. Inca eram la 300 de leucocite. Am dat si masca jos.

Dupa vreo jumatate de ora m-am dus inapoi si l-am luat in brate, iam zis ca il iubesc si ca sunt fericit ca il cunosc. Atunci mi-a facut semn sa lupt, sa fiu puternic, ITS OK si a pus degetu pe pierpul lui …. a aratat spre ceruri si a pus degetu pe mine si a aratat in jur … dupa care a dat din cap si m-a facut sa inteleg ca o sa aiba grija de mine de acolo de sus din rai. Era puternic, curajos, impacat si calm. Cati credeti ca in fata mortii puteti da dovada de asa ceva ? Eu nu as putea. Atunci m-a trimis din nou. Stia ca nu imi face bine daca il vad asa. A inceput sa vb cu mama si cu unchiul lui …. spunandu-le ca vrea acasa. S-au adunat toate asistentele si medici in salon. Unchiu si mama erau acolo. A vrut sa intre si sanda. Dar a ales sa stea cu mine pe hol sa nu o vada Gabitza cum plangea.

S-au strans la usa salonului oamenii ca la circ. Daca aveam leucocite jur ca saream in ei. Eram fustrat. Eram nervos.
Eram indurerat. De ce trebuie sa moara el? de ce ? de ce el nu se plange? cum de e atat de calm si puternic? eram si mandru pe deoparte de el! Il admiram. Atunci am intrebat gloata din usa… “domnilor cati ani aveti?? Ii frumos ce faceti ? No va rog sa va cautati de lucru si lasati baiatu in pace.!!!!” Imi venea sa mor de nervi. Au venit asistentele sa ma tina de vorba… sa ma duca de acolo pana il scot pe gabi afara. Am zis ca nu sunt copil. Insa m-am ferit sa nu ma vada el. Sa nu se agite. Cred ca s-ar fii simtit aiurea sa stie ca il vad in starea asta. Dupa ce l-au bagat in masina. Am mers in spatele masini …. mama era langa el cu Mariuca… ii dadeau apa … si i-am zis la mama sa-i spuna ca il iubesc. La care el sa uitat la maamasi a spus: Si el il iubesc. Si pe dumneavoastra. Inainte sa il scoata din salon si-a cerut scuze tuturor medicilor de acolo si asistentelor daca le-a suparat cu ceva… si-a cerut scuze si celor care nu erau de fata prin intermediul celor prezenti. Iertare a cerut.
A plecat din clinica. Cu ochii inlacrimati, m-am pus in pat, castile adanc infundate in urechii si am dat drumu la muzica. L-a ora 11 a primit mama mesaj de la unchiul lui gabitza ca au ajuns cu bine si ca gabitza a dormit pe drum. Drumul ITS OK. Apoi la ora 4 dimineata dupa o portie de gris cu lapte, pe ceea ce avea el pofta a strigat ” mama, mama, ….. mama” si a inchis ochii pentru totdeauna. Odihnestete in pace frate.
A fost un credincios toata viata lui. Toata. Si in ultimele lui clipe nu s-a temut. A fost curajos si puternic, demn si intelept. Merita respectul tuturor. Il admir.

Piesa de azi e cu dedicatie pt Gabitza.Ascultati versurile cu atentie. Sunt prea adevarate, prea profunde, prea pentru Gabriel. :((

Michael Jackson – Gone too soon. Odihneste-te in pace Gabriel.

M-am saturat. Nu vreau sa mai scriu dinastea. Nu mai pot. Vreau sa scriu scurt si la obiect. Suntem cu totii bine, ne refacem, totul ITS OK. Am sa incep sa scriu si dinastea cand ma duc cu corina la transplant. Andra ne asteapta deja acolo.