Cezar Gherman aka AmishBoy

.

Incep cu un gust amar si nu e de la cafeaua care o servesc.  Urasc momentele in care trebuie sa va dau vesti proaste.
Azi de 1 mai cateva millioane de romani au mancat mici, au baut bere si au ascultat lautarii la iarba verde. Alte zeci, sute si mii de persoane,  au mancat colaci si au ascultat preotii. Eu m-am numarat printre cei care au plans pe cineva azi. Astazi a fost dusa pe ultimul drum o stelutza de mare (vorba isabellei). Raluca Topor.Acest copil blajin, s-a despartit pentru totdeauna de familie astazi 01.05.2009.

Nu stiu daca sunteti la curent cu povestea Ralucai, daca ati cunoscut-o, daca i-ati auzit drama, daca ati aflat de aceasta tragedie sau daca ati fost alaturi de ea cu o rugaciune sau pur si simplu prin compasiune, eu vreau sa o admirati. La doar 11 ani, acest copil este pentru mine un monument de anduranta. Cati dintre noi cunoastem cu adevarat suferinta ? Cati dintre noi putem spune ca suntem maturi ? Cati dintre noi avem puterea de a lupta 4 ani cu o boala cumplita? Cati dintre voi intelegeti prin ce a trecut familia? Dar mai ales prin ce a trecut ea ? Patru ani de spitale, patru ani din “copilaria” ei a luptat cu moartea. Si eu care ma plangeam odata ca nu am avut o copilarie fericita. Ce sa mai zic de fata asta care nici o secunda nu sa plans.

Am fost uimit cand am ajuns la capela de pe Eminescu si am vazut atata lume afata. Erau zeci de oameni, probabil sute. Unii au cunoscut-o altii nu. Unii i-au fost colegii, altii dascali, vecini, prieteni si rude dar la final toti i-au fost alaturi. Am ramas inmarmurit. Pe chipurile lor se citea suferinta, mai putin a copiilor care nu intelegeau exact aceasta drama. Ce bine e sa fii copil. Apoi am intrat in capela pentru a imi aduce un ultim omagiu. Inauntru alte zeci de oameni. Toti inlacrimati. Toti privind in gol catre acel sicriu alb, pur. Lumea o plangea pe Raluca. Doua minute mai tarziu, o armata de preoti a intrat in capela si au inceput slujba. Linistea s-a instalat in capela. Glasul Protopopului Hotaran parca era o mana care ne strangea inimile secandu-ne parca de ultimele lacrimi. Inclusiv propiai inima si-o storcea. Cand a inceput dansul a vorbii a izbucnit lumea in plans. Si cerul a plans. Spuneam mai sus ca era o zii senina ca de vara. Insorita si calduroasa. Insa pe toata durata slujbei a plouat torential. Si cerul a plans!!Am sa va marurisesc ceva. SUNT NERVOS. Sunt nervos ca nu pot plange, nu pot sa imi arat durerea. Boala, trairile din spital, pierderea unor colegi, unor prieteni din spital, m-au facut de piatra parca. Inainte eram mai emotiv, simteam durerea si ma puteam exterioriza, ma puteam descarca. Acum nu mai pot. Am vazut prea multe. Si sufar in tacere. Oare ma confesez? Oare caut iertare sau intelegere ? Oare cate a vazut Raluca ? Oare ea mai avea lacrimi. Putere nu a mai avut. Inimioara i-a cedat.

De ce ? De ce a trebuit sa indure atat ? A facut leucemie in septembrie 2004. A luptat 4 ani. A facut 4 recidive. Toate lea invins. A plecat departe de tara pentru a cauta acolo ceea ce statul roman nu ia pus la dispozitie. Cu costuri enorme si eforturi deosebite, a plecat in Italia. TRANSPLANTUL A FOST CU SUCCES!!!!!!!!! si apoi cand mai avea o saptamana, slabita fiind, a lasat garda jos. Eu la varsta ei, as fii lasat-o de mult. Si voi la fel. Da. Si noi la fel. A facut stop cardiac sarmana de ea. Medicii au incercat sa o resusciteze. Cu o ultima suflare si-a rugat mama sa o lase sa se odihneasca. Acum se odihneste …. in pace. Dumnezeu sa o ierte.

Si acum pe cine sa dam vina? Pe Dumnezeu ? Nu ! Cel putin parintii ei nu fac asta. Ieri mi-au zis cand i-am cunoscut ( ei si cu mama se cunosc si imi stiu cazul) : Cezar fii tare. Fii puternic. Fii increzator in Dumnezeu. Te va ajuta. Si eu numa la asta ma gandeam: “Cum pot oamenii astia sa fie atat de puternici? De unde atata forta? Ce greu e sa fii parinte!!!”

Pe Dumnezeu nu pot da vina. Alt tap ispasitor trebuie sa gasesc. STIU. Ii iau pe rand. ILIESCU, NASTASE, TARICEANU. Niste oameni care cu o simpla iscalitura ar fii putut pune la dispozitie o gramada de solutii pentru suferinzii nostrii compatrioti. Oare Raluca ar mai fii azi ? Oare as mai scrie eu acum daca aceasta fata ar mai fii in viata ? Mai mult ca sigur astazi nu scriam daca acum 2, 3 ani se putea face ceva, ceva ce in Israel se face de 30 de ani, in Italia, Spania si Germania de vreo 10 daca nu mai bine. Statul ne omoara copii. Indiferenta lui ma macina. Ma exaspereaza. Indiferenta lui s-ar putea sa ma omoare si pe mine si pe tine. Cum i-am zis si la mama: Daca as stii ca nu mor, m-as detona in parlament. RUSINE !

De mine ce sa va zic? Sunt bine, bag pastile zilnic, stau in casa toata ziua din motive meteorologice. Ori bate vantul ori ma bate soarele. Sunt ok. Astept donatorul. Am par. Va arat ? Fac si sport. Uite cata brandu pe mine.

Piesa de azi . Elton John – Sacrifice. Enjoy. Sper ca Raluca v-a dat o lectie de viata.

.

Ma plangeam zilele astea cuiva : “Nu pot lucra”. Acum cateva luni am scris pe blog plangandu-ma din nou : Fara soare vara asta. Nu am voie. M-am plans ca nu am avut parte de un majorat, de o masina, nu am avut parte de multe lucruri. Poate nu le meritam sau pur si simplu nu mi le permiteam.

Astazi din lipsa de ocupatie am cautat pe google “idei de plictiseala” la indemnul lui gabi. Prima pagina …. blogul unui tip care spenea ceva de Emo. Cum ei sufera, cum nu ii intelege nimeni, cum toata lumea ii judeca pentru faptu ca ei vad viata intr-un stil morbid dpdv al personalitatii lor si apoi mai jos erau 2 filmulete. Copii din africa.

De boala mea nu m-am plans prea mult zic eu. M-am consumat doar din punctul de vedere al cetateanului care nu poate face nimic pentru a se salva, pentru ca statul nu ne da nici o sansa. Noua. Oamenilor. Celor care suferim. Astazi m-am intrebat. Noi suferim ? noi cei care avem ce manca, ce incalta, ce bea, ce conduce, noi cei care avem un acoperis deasupra capului, noi care mergem la un film, la mall, la cumparaturi. Inghetata, sucul prajiturile sunt “un fleac” pentru noi, cei nascuti intr-o lume civilizata. Pentru altii ….lux … vis.

Da exista si astfel de persoane.

Ia ganditi-va. De cate ori v-ati plans ca “anu asta nu ma duc la mare”, vai …. imi trebe oja aia noua, as bea o cola dar mie lene sa cobor la magazin (in cazul meu), sunt plictisit/a, nu imi ajung banii sa imi cumpar si blugii si camasa, mi sa stricat masina….. etc etc etc etc.

Oare ei se plang? Oare ei au vreun viitor ?Nu tie rusine putin? MIe imi e…. :((

Priesa de azi : Michael Jackson – Earth Song.Enjoy

Uite ca a trecut o luna de la eliberarea mea conditionata si parca imi este dor de ei. Spun conditionata pentru ca trebuie inca sa urmez un program de “reabilitare” cu pastile. Cca 80 de pastile in prima saptamana a fiecarei luni, apoi cate 18 saptamanal. Tot la inceputul fiecarei luni trebuie sa ma prezint la “penitenciarul hematologic” pentru o evaluare lunara. Sa va povestesc: pasesti pe intrarea principala si primul lucru care iti sare in ochii e poarta. Imensa poarta arcuita intr-o bolta, are in cel mai inalt punct varfuri de sulita, parca pentru a prevenii evadarea “detinutilor”. Dai bunaziua portarului, care daca ai norocu sa fie Nea Mircea te spurca intr-un mod inedit dar prietenos si te duci la “ofiterul de serviciu” de la secretariat pentru a-ti ridica “dosarul penal”, absolut necesar evaluarii. Cu dosarul respectiv te duci la “directorul penitenciarului” ( in cazul meu dr. Cucuianu) care te trimite apoi la Punctul de Control. daca ai noroc apoi iti primesti calificativul “excelent” din partea directorului, indatoririle pentru luna urmatoare si o programare pentru o noua evaluare. Daca esti baiat rau, si te tii de porcarii, te incarcereaza in secunda 2 dupa ce ai iesit de la punctul de control. Acolo sunt momentele critice. Cand astepti rezultatul. Cand nu sti daca esti liber sau nu …. daca pleci sau daca ramai, daca iesi pe picioarele tale afara sau iesi cu picioarele in fata.

Sa va arat cativa din colegii mei de “celula”:
Tibishor.
*

Elvis

De la stanga la dreapta. Bogdan, eu, Elvis si Tibi – Echipa lu Borcea.

Paul.

Marius

Gabitza

Nea Dan si D-na Ela ( multumesc – stiu ei pentru ce )

Doru si Ana. Dumnezeu sa il odihneasca. A2a poza e facuta inainte de recidiva mea.

Nea Filip, cel ce era “sclabit”. RIP

D-na Silvia si colega dansei Cornelia. :(( RIP

Salonul 12 la ultima cura. Eu, in spate nea Popa ( RIP :(( ) cipri si Mihai. Mihai e la transplant la TM. Bafta

Natasha. Consateana cu mine.

************************************************************

Ne-au pazit si ingrijit. Le multumesc pentru asta:

Dr. Cucuianu

Dr. Dima D. – Printesa Hematologica.

A suferit si a luptat langa mine. Ii multumesc din tot sufletul. Un PILON de valoare. Mama mea.

P.S. Reclama se plateste mama. Ai factura pe frigider.

In final imi cer scuze celor pe care nu i-am amintit. Am pierdut pozele de pe telefon. Cele postate mai sus sunt mai vechi sau ce am avut deja descarcate.

Piesa de azi – Youssou N’Dour & Neneh Cherry “7 Seconds” -  Enjoy!!!

Sunt fustrat, necajit, deceptionat si plin de deziluzii. Pt ca a murit Nea popa, pt ca a facut recidiva Elvis, pt ca speram sa fie totul bine cand ma duc la analize si nu a fost bine pt colegii mei de acolo. Mihai a plecat la autotransplant la Timisoara. Analizele mele au iesit bine. Mai putin una, care nu e chiar asa importanta pt moment, dar sper sa imi revin peste ceva timp.

Am inceput tratamentul cu pastile. Saptamana asta iau cam 17 pastile pe zii. iar sambata vreo 25, apoi incep tratamentul normal cu 20 de pastile saptamanal. Miarius e bine.

Sunt si fericit in acelasi timp. Am aflat in cursul zilei de marti ca s-a declansat cautarea donatorului pentru transplant.  Acum ma apuc sa caut poze de la Cj. Am sa uploadez pe site.

Piesa de azi Sinead O´Connor – Nothing compares

     In sfarsit dupa o saptamana de stat in casa am iesit. La o expozitie de arta. Si-au expus operele cativa profesori de la liceul de arta din deva “Sigismund Toduta”. Am fost invitat de catre o artista. O artista pasionata de fotografie si hentai. Extraordinar. Atatea genii in aceeasi incapere. Oana, Ioana, Kara, Madame, sa nu o uitam si pe Gifted Bitch. Bineinteles ca ei nu si-au expus nimic inafara de personalitatea lor extraordinara si pantofii cu toc. A fost minunat sa admiri atata lume plina de cultura artistica, sa discuti picturile, grafica si fotografiile facute de unii artisti care nu i-am enumerat mai sus. Nu i-am enumerat pt ca nu ii cunosc. Poate nu merita sa fie cunoscuti, dar cu siguranta, cei care i-am amintit merita. Intradevar merita. Sunt adevaratii artisti care conteaza. Pentru mine.
   Ce am mai facut zilele astea? Nimic. Toata ziua stau in casa, ma uit la stiri si filme.Deocamdata e prea frig sa ies. Am primit vesti proaste de la Cj. Elvis a facut recidiva. Elvis e super. Elvis v-a trece cu bine peste toate. Azi e prima lui zi de spital.Am vorbit cu el. Nu se simtea prea bine. Cel putin moralul lui era la pamant.
   In drum spre acest vernisaj, am venit pe tocuri. Pe tocurile artistei. Noroc ca se tinea de bratul meu. Noroc ca nu era gheata. Norocul ei ca imi placea sa o tin aproape de mine.
   Ma duc sa vad si picturile.
   Piesa de azi Enigma – Sadness. Enjoy.

Am terminat cu tratamentul la Cluj. Acum pot privii spre viitor. Acum pot spune “poate la anu”. Acum imi pot face planuri. Acum si in viitor.

Astazi am fost foarte matinal si ma gandesc la cate trebuie sa rezolv in cursul zilei de azi, dar stii si tu proverbul: “cine se scoala de dimineata….. doarme mai putin”.

E ora 14 acum. Am platit tot ce era de platit. Mai putin pacatele. Alea nu am de gand sa mi le platec prea curand.

Ieri a fost ziua de chat cu cei de la Cj. M-a sunat si Icy- un prieten bun si fost coleg de facultate. Am  fost sunat si de Paul care, ca si Icy m-a auzit la emisiunea lui Mircea Badea de pe Radio Zu. Da am intrat in direct cu “Conferentiaru’ “.

Mi-am spus Off-ul.

Am primit si prima pensie. 230 de lei. Ce sa fac Doamne cu ei ?? Sa imi iau chirie? Cu banii care ar mai ramane as platii cheltuielile, ar mai ramane si de mancare, o iesire in oras odata pe saptamana. Mi-as mai lua si niste haine. Medicamentele ar fii pe primul loc, la fel si deplasarile la control. Si am calculat …. dupa ce achit toate astea, mai raman si banii. Multi. Bineinteles sunt ironic.

Apropo. Plec in vacanta.

Piesa de azi Crazy Town – Butterfly

 E luni. E 6 ceasu. Inca e intuneric. Ma ridic din pat si incerc sa deslusesc ce e in jurul meu. Am avut o noapte agitata banuiesc din moment ce patura imi era intr-o parte, plicul in alta, telefonul imi era mort iar castile erau undeva prin pat. Stau asa pe marginea patului timp de 5 minute si ma gandesc la cata agitatie va fii din nou aici in clinica. E luni. Pacienti vin la munca, doctorii la fel, asistentele, infirmierele, toata lumea vine aici la munca, fie pentru salar fie pentru supravietuire.

       Imi fac o cafea. Ies pe hol. Liniste totala. La asistente nu se auzea nimic. Am spus ca e prea devreme sa le chem la cafea. Cand sa ies afara sa iau o gura de aer proaspat, vad prin geam 2 farururi venind in tromba catre clinica. E prea devreme ca sa fie cei ce aduc masa imi spun eu. In secunda urmatoare iese o doamna dintr-un salon. Atunci am stiut despre ce e vorba.

        Sotul dansei pierduse. Pierduse totul. Acum au venit cei de la Requiem dupa el. Doamna tot plangea. Domnii din dacia papuc intra in clinica, se uita la doamna si o intreaba sec ” Unde-i??”. Se duc in salonul in care “toti se duc”, salonul 8, si dupa 5 minute ies cu el pe targa. Il pun in masina si incep sa ii explice proaspetei vaduve ce trebuie sa faca. Nu trec prin detalii acum dar va zic, NU PREA ITI PERMITI SA MORI AICI DACA NU ESTI DIN CLUJ.

     Stateam si ma gandeam: “Ce bine mi-am inceput saptamana, motivat, dornic de lupta si cu forte proaspete de la cana de cafea care inca imi incalzea palmile”. Daca as fii avut talent sigur urmatoarea faza as fii pictat-o. Stateam in usa cu cafeaua in mana, salcamii erau plini de zapada, o lumina in poarta, bezna pe langa. Saraca femeie se indrepta catre lumina, cu o gramada de haine in brate, haine ce apartineau sotului. O auzem cum plangea, o auzeam cum se intreba “De ce doamneee??”. Avea un batic negru in cap, aburi ieseau la fiecare suspin al doamnei, iar mersul ei era apasat. A plecat.

          E 1-0 pentru Boala. E luni. Pe Vineri sper sa egalez. Sa fie 1-1. DA. Vineri plec de aici, si sper sa nici nu mai trebuiasca sa ma intorc decat in vizita si la control. O sa imi lipseasca personalul de aici.

          Intre timp sa trezit si Nea Titus. Acum stam si ascultam Radio Zu. Butterflyes in my head…..

Piesa de azi e Gabi Lunca – Da mama cu biciu’n mine. Dedicatie pt mama. Te iubesc.

La multi ani tuturor celor care poarta numele de Valentin si Valentina.
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic. Am nevoie de o muza.
Vineri am plecat acasa. Cu ocazie. Ma luat unu cu o Dacie. Trei ore am facut pana la deva. M-am oprit la pizza. Doamne buna a fost…. bucatareasa. Dota pana seara si apoi somn de voie. Weekend-ul a trecut usor, filme, muzica, dota. Sambata seara a fost un chef restrans la mine acasa. Eu am stat in pat. Duminica am fost surprins de vizita a “doi tartani frumoshi”, verisorii mei. Luni hemograma, telefon la cluj, si mi se spune ca mai stau pana miercuri. Apoi cafea cu “cea care nu vrea sa se stie ca imi este amica”. Dota din nou, cu roboti, in team, nervi, mai multi nervi, agitatie ( o fii fost de la tratament). Lumea e rea pe garena, injura,batjocoreste, arunca ganduri rele in stanga si in dreapta, blesteama. Nu ii inteleg. Batai Dumnezo. =))
Marti am fost sa imi achit taxa pt domeniul nou achizitionat. www.cezargherman.com . Va fii gata in 5 zile maxim. Am baut si o cafea cu lorena.
Miercuri am fost la “2 tartani frumoshi” de le-am instalat niste jocuri. Miercuri m-au sunat de la Orange. Domnul Gherman?
-Da.
-Factura d-nul Gherman.
-Pa.
I-am rugat sa imi ofere o amanare de plata de 10 zile. S-au scuzat ca nu pot mai mult de o saptamana. Apoi ma suna sa imi spuna dupa o zii intarziere ca m-au pus in baza de date a operatorilor de telefonie mobila. Repet. PA
Joi am facut hemograma. 600 de leucocite, 50.000 de trombocite, 14,7 hemoglobina.
Vineri am venit la Cj. pe autobuz. Cu masca pe figura. Se uita lumea la mine ca la un ciudat. Pana in spatele autocarului, am avut timp sa ii observ si m-am pus exact langa persoana care se uita mai terifiata la mine. Am ajuns cu bine desii vremea era aiurea. In salonul 12 era si Adrian. El a plecat acasa. Atunci. E bine. Ma bucur pt el. Am ramas doar eu cu Nea Titus. Si d-nul popa a plecat acasa. Are o sapamana concediu, dupa care vine din nou la munca aici.
L-am cunoscut pe Florin. Are 30 de ani. Bolav si el. Sta cu Bogdan in salon. Am facut cunostinta si ma intrebat mama lui de unde sunt. Am raspuns mandru. Deva – Orasul giratoarelor. Din cauza tratamentului, dupa cate am inteles, sa dereglat neurologic. Are un fel de semirapalizie, nu poate vorbi, dar se chinuie sa zambeasca. I-am explicat ca totul vine din gandirea pozitiva. A doua zii am mers la Bogdan in salon dupa ceva filme . Cand m-a vazut Florin a incercat sa spuna ceva, a luat o mica pauza si apoi sa adresat catre domnisoara ce ii statea la capul patului: Cezar…… Deva. Prin ce trece el acum, sa nu mai treaca nimeni. De asta imi era si mie frica. Sa nu tampesc mai mult decat sunt.
Ieri am cunoscut beneficiile unui oras mare. Mi-am dat comanda de mancare pe NET. Si nu mi-au trimis-o in mail, ci pe masa, la clinica. Azi am repetat figura, dar de data asta am luat o pizza. A fost suprema…
Azi e si ziua indragostitilor. Piesa de azi este : Tina Turner – What’s love got to do with it. Enjoy

   Pai daca vrei, mai asteptam un pic. Asa chef trag cand termin cu toate astea, abia astept sa termin cu toate acele, toate perfuziile, toata suferintele din jurul meu, ma doare sa vad ca altii sufera si ca sa ridic un pic moralul celor care ma sustin va spun ca eu nu sufar. Singurul lucru mai nou care ma deranjeaza e cand mi se ia sange dimineata pt analize, pt ca ma trezesc asistentele din somn :(. Deci in cazul meu totul merge perfect. As vrea ca toata lumea sa treaca prin cura asta ca si mine, fara greata, fara dureri, fara griji. Bine, adevaru e ca sunt in partea usoara a curii, vine si aplazia, dar banuiesc ca si aia va merge ca “unsa”.

     Sunt in cluj de luni dimineata. Am fost de mi s-a montat cateterul v4.0 in “chiept”, iar marti am inceput cu injectomatul. De marti de la ora 12 si pana azi dimineata la 6 numai in perfuzii am stat cu 2 mici pauze pe ziua de ieri. Acum sunt liber vreo 2 ore sa ma plimb si iarasi “beau”.
Eu, iubita mea si Cami :)) – Da iubita mea este acel aparat verde, numit injectomat, de care nu ma despart cate 24 de ore. Doarme cu mine, beau cafeaua cu “ea”, mancam impreuna chiar si la baie vine dupa mine. Pe a 2a poza click pentru vizualizare.

*

Micul dejun al campionilor ! Click pe poza pt vizualizare

      Am fost la film in Iullius Mall.Twilight. A fost minunat sa pot sa ies, sa rad, sa uit de spitalul asta nenorocit. Zilele astea am aflat ca au inceput sa taie salariile incepand cu infirmierele si terminand cu doctorii. In plus s-au dat ordine sa se faca economie la tot. Si atunci ma intreb, cum poate sa isi faca lumea treaba aici ? Ma bucur ca eu plec inainte sa se imputa branza. Vorbeam cu o asistenta sa facem greva si am o dilema: sa fac greva foamei ?? sau sa refuz tratamentul??? hmmmm :-w !!! Oare ar baga careva de seama ?? Sau crede Boc – “care face poc”, ca el daca reduce din cheltuieli la parlament, ( pixuri, papetarie, birotica in general) se poate compara cu mine, sau cu alti pacienti?? Sunt satul. Satul de toate porcariile astea. As vrea sa chem mass-media. sa vada lumea cata nevoii avem aici, si cum de sus incep si ne taie putin cate putin pana cand vom ajunge sa ne tratam doar cu speranta.

     Nea Popa se simte mai bine, a prins viata, face ture prin spital asa in viteza de se ridica prafu dupa el ca dupa o masina de raliu in circuitul de la Dakar. Ma bucur enorm de mult pt consateanul meu de la oras. Are moralul ridicat. Zilele astea o taie si el catre casa dupa 2 luni si ceva de stat in spital. Omul asta chiar a suferit aici in spital. Complicatii peste complicatii, interventii chirurgicale una dupa alta. Maine vine si “El-vis”. El a terminat tratamentul in decembrie. E super ok si el. De Tibi ce sa zic??? A fost luni la control si totul e in parametrii normali. Doamnee ajuta.

      Am vorbit cu Marius, fostul coleg de salon cu care m-am intalnit la Tm. E bine, e acasa, a terminat cu transplatul insa trece cu bine peste complicatiile care apar dupa transplantul medular. Sa va enumerez asa cateva, doar sa va faceti o mica idee : ii pica unghiile, nu mai are gust, alergii peste alergii, stari de voma, oboseala accentuata, izolare totala in propria casa. Un pret mic pt beneficiile acestui transplant.

    Nici o veste inca pt mine de la Tm. Nu am intrat inca in posesia contului in care trebuie sa depun banii pt cautarea de donator. Pai ce loterie e asta daca nu mi se da sansa sa particip. Si uite ca vine si Domnisoara Soimitza cu perfuziile. Are de gand sa ma lege, dar nu de pat, si nu are de gand sa isi bata joc de trupul meu de zeu din olimp =)). Au venit si “bomboanele” aduse de catre Doamna Simona. Va las acum ca ma bag la “munca”.

D-na Simona. O femeie de nota 20.

    Apropo. Maine plec acasa. Ne vedem pe net, pe Garena, sau la mine acasa, pt ca trebuie sa evit aglomeratiile, pana marti miercuri cand am sa ma intorc.

  Timp de 2 zile sarbatorim ziua Ghiocelului. Cumpar ghiocei pe asistentele si infirmierele din clinica. Le iubesc. Pe toate.

    Piesa de azi este Luis “I’m Strong- ohh yes i am :D” ( sau Armstrong) – Wath a wonderful world.

 Da. Intradevar. O cura. Atat. Atat mai am de facut si am terminat cursa asta infernala, ce dureaza de vreo 7 luni deja. Ciclul B, Cura 4 din HiperGvad. Urmeaza intretinerea si daca castig la loto vine si transplantul. Sper numa sa nu ma innec ca tiganul la mal.

   Ca veni vb de loto. Mi-s gata analizele de la timisoara. Mie gata “profilul” si putem incepe sa cautam donator. Care e legatura cu Loteria? Pai stai sa iti explic: Un bilet costa la aceasta loterie a vietzii 20.000 de Euro. Premiul cel mare: un donator, o viata noua, fara griji, fara teama de ganglioni, fara frica de ati petrece si anu viitor tot in spital. Dar ca la orice Concurs, nu poate toata lumea castiga. Zilele astea, trebuie sa platesc “biletul”. Nu imi fac griji. Toata viata am fost un norocos.

    Ma simt mai bine zilele astea, avand in vedere ca de vinerea trecuta de cand am venit acasa, nu m-am miscat din pat. Am fost un pic racit, febril, am umblat si ca o mumie prin casa din cauza durerilor de cap cauzate de punctia lombara.

   Am cunoscut oameni extraordinari anul asta. “Oan”eni buni. =)) . Am planuri mari anul asta. Am o idee de a ajuta si pe ceilalti aflati in aceeasi situatie. Situl nou care va fii gata pe saptamana asta va contine o pagina in care voi posta linkuri cu cazuri mai grave ca si ale mele, sau similare. Ce sa zic, am o inima mare =)).

   Statusul de azi: Nu am chef aziiiii, Nu am chef de nimic. Bine …. nu chiar de nimic.